Maestrul Luong Minh Dang - fondatorul Şcolii de Energie Universală - s-a născut în My Tho, în sudul Vietnamului, la data de 30 January 1942.
Maestrul Dang a ajutat (gratuit, fără să solicite bani)mulţi oameni pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate, iar numărul celor care i-au solicitat ajutorul a crescut din ce în ce mai mult. De aceea, în urma încurajărilor şi cererilor prietenilor şi cunoştinţelor sale, în 20 iulie 1989, Maestrul Dang a predat pentru prima oară seminarul pentru Nivelul 1 unui grup de 27 de studenţi din California. După această dată a început să predea în mai multe ţări, ori fiind prezent în persoană, ori prin video-conferinţă.
În Septembrie 1994, Maestrul Dang a primit titlul de doctor în Medicină Complementară (Ph.D.) la Munchen, Germania, titlu oferit de Universitatea de Medicină Complementară (Colombo, Sri Lanka). Universitatea Deschisă pentru Medicină Complementară i-a oferit,în Aprilie 1996, Maestrului Dang titlul de Doctor Honoris Causa în Ştiinţe, iar în anul 2000 a primit titlul de Doctor în Medicină Tradiţională (M.D.) de la Universitatea Deschisă pentru Medicină Complementară. În 2002 a primit Premiul Fundaţiei Albert Schweitzer pentru munca sa umanitară.
În Noiembrie 2002 a fost înfiinţată Facultatea de Vindecare prin Energie Umană şi Universală (the Human and Universal Energy Healing Faculty) în cadrul Universitatea Deschisă Internaţională pentru Medicină Complementară (Colombo, Sri Lanka), Maestrul Dang fiind numit decanul nou-createi facultăţi şi vice-cancelar pentru relaţii internaţionale al aceleiaşi Universităţi.
Învăţământul metodei de Energie Universală s-a răspândit în America de Nord precum şi în multe ţări din Europa, Asia, America Latină şi Caraibe, Africa şi Australia. Din iulie 1989 şi până în August 2007, Maestrul Dang a predate cursuri de la Nivelul 1 până la Nivelul 20. (Seminarul de Aplicaţii ale Ştiinţei Spirituale II). De la primul grup de 27 de studenţi, numărul total al studenţilor în Energie Universală depăşeşte în prezent 3 milioane de oameni de diferite culturi, vârste, rase şi religii, în peste 60 de ţări din cele 5 continente. Numărul persoanelor care au primit un transfer de energie gratuit, fără nici un cost, este estimat a fi de ordinul milioanelor.
În 1998 Maestrul Dang s-a căsătorit cu Dr. Theresa Thu-Thuy Nguyen şi în anul 2000 s-au mutat în Melbourne, Australia, unde a primit cetăţenia australiană.
După moartea Maestrului Dang, în Melbourne, Australia la data de 12 August 2007, văduva sa, Dr. Theresa Thu-Thuy Nguyen, a preluat misiunea Maestrului Dang, devenind Ambasadoarea şi instructorul principal al Şcolii de Energie Universală.
Dr. Theresa Thu-Thuy Nguyen s-a născut la 27 Noiembrie 1957 în Saigon, Vietnam, şi a emigrat în Australia în 1979. A obţinut diploma de absolvire a Facultăţii de Medicină şi Chirurgie din cadrul Universităţii din Melbourne, Australia (1988) şi titlul de Doctor of Philosophy (Ph.D.) de la Universitatea Deschisă Internaţională pentru Medicină Complementară (Colombo, Sri Lanka) în 1997.
În prezent Dr. Theresa este decanul Facultăţii de Vindecare prin Energia Umană şi Universală din cadrul Universităţii Deschise Internaţionale pentru Medicină Complementară şi vice-cancelar pentru relaţii internaţionale al aceleaiaşi Universităţi. De asemenea, este preşedinta Academiei Energia Universală şi Spiritualitatea (Human and Universal Energy and Spirituality Academy (HUESA).